Un bărbat din București este cercetat de polițiști după ce ar fi importat și ar fi vândut ilegal, pe internet, teste pentru depistarea COVID 19.
Potrivit Poliției Capitalei, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sector 3 s-au sesizat din oficiu după ce au găsit, pe internet, mai multe anunțuri de vânzare a unor teste pentru depistarea noului virus.
A fost demarată o anchetă în urma căreia s-a stabilit că testele respective fuseră aduse în România în numele unei firme, iar în actele vamale fuseseră trecute alte produse farmaceutice, în condițiile în care, potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului, la data importului, testele pentru COVID 19 nu puteau fi introduse pe piață în mod legal.
Polițiștii au confiscat peste 2.500 de teste și încesarcă să afle dacă bărbatul a apucat să vândă astfel de produse.
Acesta este cercetat în libertate pentru folosirea la autoritatea vamală, a documentelor de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.